Ce vrei să te faci când vei fii mare? Este întrebarea cea mai frecventă, pusă de părinţi, bunici, mătuşi, unchi şi alţi binevoitori asociaţi într-un fel sau altul familiei copilului naiv care simte, intuitiv, că este astfel implicat în ceva important.
Astăzi, în societatea informatică, copiii spun că le plac meseriile de “astronaut”, “programator”, etc. şi uneori şi de “inginer”; în plus, fetiţele mai optează şi pentru meseriile de “model”, “fotomodel, “artistă”, “cântăreaţa”.
Orientarea şcolară şi profesională, asistenţa psiho-emoţională a copiilor, practicată atât de către şcoală cât şi de familie, este atâta de slabă în societatea noastră, încât nu trebuie să ne mire nivelul scăzut al civilizaţiei şi culturii din epoca prin care trecem acum.
Ceea ce consilierii în orientare profesională încearcă să transmită este că odată aleasă o anumită specializare, aceasta nu trebuie să fie “bătută în cuie”. Dimpotrivă, practica adaptării specialiştilor la domenii de activitate conexe, sau chiar mult diferite, a dovedit că schimbarea orientării de la “ce-ai învăţat” la “ce poţi face” poate da rezultate neaşteptat de bune, măcar pentru motivul că, intrând intr-o activitate diferită faţă de cea pentru care ai studiat-o, înveţi mai determinat noul domeniu de activitate!