Sociologul Mark Granovetter abordează problema integrării indivizilor pe piaţa muncii. Autorul afirmă că, în găsirea unui loc de muncă, relaţiile personale sunt de o importanţă capitală. Iată câteva din întrebările la care încearcă autorul să răspundă: Cine sunt aceste cunoştinţe şi ce fel de legături au ele cu subiecţii? În ce circumstanţe sunt transmise informaţiile despre locurile de muncă şi la iniţiativa cui? Care este motivaţia cunoştinţelor de a oferi informaţii despre un loc de muncă? Ce caracteristici ale relaţiilor personale şi ale reţelelor au favorizat trecerea informaţiilor de la sursă la destinaţia finală? Cum a ajuns subiectul să cunoască persoana care i-a dat informaţia despre locul de muncă? Ce trăsături ale individului au contribuit la această legătură şi la păstrarea ei?
În procesul de identificare a unui loc de muncă se poate vorbi de două stadii:
– găsirea cumpărătorilor,
– stabilirea ofertei acestora.
Angajarea, mai ales când este vorba de un loc de munca ce presupune educație și formare, este precedată de o intensă căutare. Un schimb de informaţii este necesar, astfel încât atât posibilul angajat cât şi angajatorul să afle mai multe informaţii unul despre altul şi să poată lua o decizie.
Căutarea unui loc de muncă presupune costuri şi beneficii. În studiul realizat de Granovetter, 80% din relaţiile personale folosite nu numai că l-au informat pe subiect de noua slujbă, dar au pus şi „o vorbă bună” pentru el , dar după cum am spus mai sus acest lucru nu se poate face prea des, pentru că ar duce la tensionarea relaţiei. Autorul menţionează teoria lui Brown după care diferite metode de căutare a unui loc de muncă conduc la diferite cantităţi de informaţii; „căutătorii de slujbe” calculează costurile şi beneficiile pentru fiecare metodă pe care o pot folosi şi folosesc, mai întâi, metoda de la care aşteaptă cel mai mare beneficiu.