Ernst F. Schumacher scria într-una din lucrările sale că ,,dezvoltarea nu începe de la bunuri, ci de la oameni, de la educaţia, organizarea şi disciplina oamenilor”. În acest sens voi încerca să subliniez importanța și rolul pe care l-a avut proiectul Perspectiv Rural în cadrul micilor comunități din județul Timiș. Localitățile vizate de activitățile proiectului au fost și sunt: Boldur, Nitchidorf, Sacoșu Turcesc. Proiectul a început in anul 2015, luna aprilie și se va finaliza anul acesta, in septembrie.
Conștienți de modul de organizare a micilor comunități și de mentalitatea colectivă existentă, la nivelul acestor comunități, modalitatea de pătrundere în interiorul acestora s-a făcut organic, prin organizarea unor campanii de informare generale, în prima fază, asupra activităților care se doresc a fi organizate în aceste localități.
În paralel cu organizarea acestor sesiuni de informare, în vederea promovării și stabilirii unui climat de încredere au fost realizate și încheiate parteneriate cu principalele structuri decizionale din comunitățile respective (primărie, școli, etc.).
Imagine preluată https://winterstreetarchitects.wordpress.com/2011/01/25/giddy-up-2011/
Ulterior acestor parteneriate au existat nenumarate solicitari din partea membrilor comunității de a participa activ la activitățile organizate de către echipa proiectului Perspectiv Rural. Toate activitățile au fost menite să crească capacitatea membrilor acestor mici comunități de a se auto-gestiona și dezvolta. În acest sens au fost propuse cursuri de competențe antreprenoriale în urma cărora au fost susținute idei de mici afaceri care au fost și premiate. Alte cursuri precum competențe sociale si civice, limba engleză au fost propuse cursanților pentru a dobândi noi competențe.
În timpul și în urma finalizării cursurilor de formare profesională, cursanții au fost sprijiniți prin activități de orientare și consiliere profesională. Aceste activități la care au luat parte le-au oferit un climat de încredere în propria lor dezvoltare, atât personală cât și profesională. Activitatea de mediere întreprinsă de experții implicați în proiect a avut un succes în rândul persoanelor participante în proiect. Până în prezent au fost sprijinite în angajare un număr de 26 de persoane.
Toate aceste activități derulate cu și pentru membrii comunităților rurale vizate, au reușit să crească capacitatea acestora de implicare în acțiunile care îi vizează, a crescut capacitatea acestora de a lua decizii și de a se perfecționa.