Tinerii și așteptările pe piața muncii

În România tinerii de peste 18 ani care termină liceul, au următoarele posibilități:

  • Se înscriu la facultate sau o școala post liceală
  • Se angajează
  • Pleacă în străinătate
  • Intră în șomaj

O parte considerabilă dintre tineri se înscriu la facultate dorind ca astfel să își creeze un drum mai sigur în viață, să aibă o calificare și pornesc la drum cu dorința de a lucra în domeniu pe care urmează să îl absolve. Din păcate ajung să își dea seama că la școală, ei sunt pregătiți doar teoretic iar practic nu au nici un fel de pregătire, ajungând astfel la interviuri de angajare unde întâmpină următoarea problemă, nu au experiență. Așa că după 3 – 4 ani de facultate și vreo 2 ani de masterat, pentru cei care continuă, ajung să le fie greu, aproape imposibil să se angajeze în domeniu pentru că nu au experiență relevanță pentru postul pe care ar dori să se angajeze.

Pe lângă problema experienței relevante în domeniu de angajare, a unui tânăr absolvent, mai intervine și problema salariului, că doar nu a absolvit facultatea ca să se angajeze pe un salariu de 1,000 lei/lună, așa că tinerii cer salarii de la 1.000 de lei în sus și zic eu, pe bună dreptate. Chiar dacă nu are experiența necesară, are entuziasm, are putere de muncă și acum serios, ce să facă cu 1.000 lei pe lună? Ce să facă și oamenii mai în vârstă și cu experiență cu 1.000 lei/lună? Abia pot să își plătească întreținerea ca să nu mai vorbim de cheltuielile aferente aprovizionării cu hrană, plata unui credit, iar dacă au și copii…

            ”Șapte din zece respondenți ai sondajului declară faptul că ar fi interesați în viitor de deschiderea propriei afaceri, iar 22,63% se declară încă nesiguri de abilitățile antreprenoriale, fiind nehotărâți în acest sens, în timp ce doar 7% dintre acestia nu doresc sau nu au în plan deschiderea propriei afaceri.

            Câți tineri ar lucra în afara țării?

            Mai bine de jumatate dintre tinerii care își caută de munca în Romania (55,22 %) ar fi dispuși să lucreze în afara țării, în timp ce alții 26,74 % nu s-au decis în această privință și doar 18,04% dintre cei intervievați nu ar pleca să lucreze în străinătate. În schimb, opt din zece respondenți ar alege un post în străinătate pentru un salariu mai mare.
De asemenea, mai mult de jumătate dintre cei chestionați (54,43 %) spun că își doresc condiții de muncă mai bune, în timp ce trei din zece ar alege un loc de muncă în afara țării pentru șansele de afirmare și oportunitatea de a vedea și alte culturi. Cei mai mulți respondenți, 72,63 % dintre cei care doresc să muncească în țară, fac această alegere de dragul familiei și a prietenilor. De asemenea, 36,08 % consideră că un post în România le-ar oferi oportunitatea de a face o schimbare în țară.

            Studiul a mai arătat că aproape șapte din zece respondenți preferă locurile de muncă cu normă întreagă, în timp ce aproape doi din zece aleg un loc de muncă cu normă parțială.”

            Informațiile de mai sus sunt conform studiului “Tinerii și locul de muncă” a fost realizat în perioada 24 – 29 aprilie, pe platforma www.ivox.ro, pe un eșantion de 2.276 respondenți cu vârsta pana în 25 de ani. Mai mult de jumătate (61 %) au liceul sau școală profesională ca ultimă formă de școală absolvită, iar 57 % au declarat că nu au venit propriu.