COMUNICAT DE PRESĂ

Peste 100 de persoane au facut primul pas spre un loc de muncă – Bursa locurilor de Muncă

 La finalul săptămânii trecute, vineri 29 mai 2015, a avut loc ”Bursa Locurilor de Muncă – Împreună spre un loc de muncă”, la Boldur, județul Timiș, prima acțiune de acest gen organizată în zona respectivă. Organizată de Fundația Serviciilor Sociale Bethany, în parteneriat cu Unitatea Administrativ Teritorială Nițchidorf, Unitatea Administrativ Teritorială Sacoșu Turcesc și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș și în colaborare cu Unitatea Administrativ Teritorială Boldur, în cadrul proiectului ,,Perspectiv Rural-Măsuri de asigurare a sustenabilității zonelor rurale și ocupare a forței de muncă”

Această acțiune a avut ca scop sprijinirea persoanelor ocupate în agricultura de subzistență, a persoanelor inactive și a persoanelor în căutarea unui loc de muncă și a șomerilor din mediul rural în a-și găsi un loc de muncă.

La bursă au fost prezenți un număr de 10 angajatori, care și-au prezentat locurile de muncă disponibile. Cu un număr de peste 255 de posturi vacante cei 10 angajatori au completat și strâns un număr de aproximativ 85 de CV-uri din partea participanților. Cele 116 persoane participante la eveniment au fost informate despre posibilitățile lor reale de angajare și despre primul pas care trebuie făcut spre un loc de muncă.

  ”Perspectiv Rural-Măsuri de asigurare a sustenabilității zonelor rurale și ocupare a forței de muncă”” este un proiect  care se derulează în perioada Aprilie 2014 – Septembrie 2015, proiectul cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 5 – „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul Major de Interventie 5.2. –”Promovarea sustenabilității pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce privește dezvoltarea resurselor umane și ocuparea forței de muncă”. Valoarea totală a proiectului este de 2.009.470,00 lei, din care valoarea contribuției FSE este de 1.692.399,75 lei, valoarea contribuției de la bugetul național este de 276.880,85 lei, iar contribuția proprie a beneficiarului de grant este de 40.189,40 lei.

Fundația Serviciilor Sociale Bethany este o organizație non-guvernamentală și non-profit, care urmărește îmbunătățirea vieții persoanelor dezavantajate, oferind servicii sociale și promovând practici profesioniste în asistența socială, centrate pe nevoile sociale individuale, familiale sau de grup.

Pentru mai multe informații vizitați pagina www. http://perspectiv.bethany.ro/

Fundația Serviciilor Sociale Bethany

Calea Dorobanților, Nr. 4, Timișoara

Tel/Fax: 0256.499.431; 0356.401.984

E-mail: bsst@bethany.ro

http://perspectiv.bethany.ro/

Persoană de contact:

Ramona Racotea – Expert Informare si publicitate